Romulus Georgescu
Actualizat: 16.05.2018 - 11:45
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, la Palatul Cotroceni, consultări cu premierul Viorica Dăncilă, în urma invitaţiei adresate şefului Guvernului pentru clarificarea unor aspecte care ţin de politica externă, inclusiv tema relocării ambasadei României din statul Israel. La întâlnire au mai participat ministrul Afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, și viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, în cadrul discuţiilor, preşedintele a subliniat că „este obligatoriu ca politica externă a României să se facă numai în interesul României şi că este necesar ca tensiunile interne pe teme de politică externă să înceteze imediat”, pentru ca ţara noastră să rămână un actor credibil în relaţia cu Statele Unite ale Americii, la nivelul Uniunii Europene şi al NATO, precum şi în cadrul celorlalte parteneriate strategice în care ţara noastră este angajată.
Preşedintele României a atras atenţia că politica externă a ţării noastre trebuie caracterizată de constanţă şi predictibilitate, având câteva linii roşii de la care decidenţii politici nu s-au abătut niciodată, indiferent de culoarea lor politică. „Schimbarea poziţiei echilibrate şi echidistante pe care România a avut-o până acum nu ar face decât să producă îngrijorare şi nelinişte“, se arată în comunicat.
În acest sens, „Klaus Iohannis a solicitat cooperare instituţională loială şi corectă, în conformitate cu cadrul legal şi constituţional în vigoare, subliniind că aceasta este conduita care trebuie să ghideze toate acţiunile Guvernului, în interesul naţional